Rezultatele înregistrate în ziua a 5-a de la Roland Garros: Ostapenko a fost eliminată

Rezultatele înregistrate în ziua a 5-a de la Roland Garros: Ostapenko a fost eliminată

Jelena Ostapenko, campioană la Roland Garros în 2017, a fost eliminată în turul secund la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, de franţuzoaica Alize Cornet, cu 6-0, 1-6, 6-3, într-o partidă disputată joi.

Cornet (32 ani), sfertfinalistă la Australian Open 2022, evoluează la al 61-lea său turneu consecutiv de Grand Slam, fiind la o singură participare de recordul erei open, deţinut de japoneza Ai Sugyiama.

În turul al treilea, reprezentanta Franţei, ocupanta locului 40 în clasamentul WTA, o va înfrunta pe chinezoaica Qinwen Zheng, care a produs una dintre surprizele zilei de joi, reuşind să o elimine pe românca Simona Halep, câştigătoarea trofeului la Roland Garros în 2018, de care a dispus cu 2-6, 6-2, 6-1.

ADVERTISING

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial şi principala favorită a turneului parizian, a obţinut joi a 30-a sa victorie consecutivă, ocupând locul al patrulea în ierarhia jucătoarelor cu cele mai multe meciuri consecutive câştigate, după Venus Williams (35), Serena Williams (34) şi Justine Henin (32).

Swiatek a învins-o în turul secund, cu 6-0, 6-2, pe americanca Alison Riske, şi o va înfrunta pentru un loc în optimile de finală pe Danka Kovinic din Muntenegru, învingătoare cu 6-3, 7-5 în faţa slovacei Anna Karolina Schmiedlova.

ADVERTISING

Rezultate - turul 2:
Irina Begu (România) - Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.30) 6-7 (3/7), 6-3, 6-4
Qinwen Zheng (China) - Simona Halep (România/N.19) 2-6, 6-2, 6-1
Jessica Pegula (SUA/N.11) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-1, 5-7, 6-4
Leolia Jeanjean (Franţa) - Karolina Pliskova (Cehia/N.8) 6-2, 6-2
Paula Badosa (Spania/N.3) - Kaja Juvan (Slovenia) 7-5, 3-6, 6-2
Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) - Aleksandra Krunic (Serbia) 6-3, 6-3
Madison Keys (SUA/N.22) - Caroline Garcia (Franţa) 6-4, 7-6 (7/3)
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.16) - Katie Volynets (SUA) 6-4, 6-0
Shelby Rogers (SUA) - Danielle Collins (SUA/N.9) 6-4, 6-3
Daria Kasatkina (Rusia/N.20) - Fernanda Contreras Gomez (Mexic) 6-0, 6-3
Camila Giorgi (Italia/N.28) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-3, 7-5
Arina Sabalenka (Belarus/N.7) - Madison Brengle (SUA) 6-1, 6-3
Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Alison Riske (SUA) 6-0, 6-2
Danka Kovinic (Muntenegru) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 6-3, 7-5
Alize Cornet (Franţa) - Jelena Ostapenko (Letonia/N.13) 6-0, 1-6, 6-3

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇