Rezultatele de la Cupa Mondială 2026: Cunoaștem încă o echipă calificată în 16-imi. Pas greșit pentru Anglia

Rezultatele de la Cupa Mondială 2026: Cunoaștem încă o echipă calificată în 16-imi. Pas greșit pentru Anglia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Columbia și-a asigurat prezența în 16-imile Cupei Mondiale după succesul obținut miercuri dimineață în fața selecționatei RD Congo, scor 1-0, într-un meci din etapa a doua a grupei K.

Partida a fost decisă de reușita lui Daniel Munoz din minutul 76, gol care a adus toate cele trei puncte formației sud-americane.

În runda finală a fazei grupelor, programată pe 26 iunie, de la ora 02:30, Columbia va da piept cu Portugalia, în timp ce RD Congo va întâlni Uzbekistan.

După două etape, Columbia conduce clasamentul grupei K cu maximum de puncte, șase, fiind urmată de Portugalia, care are patru puncte. RD Congo și Uzbekistan ocupă ultimele două poziții, fiecare cu câte un punct.

Anglia a remizat cu Ghana

Naționala Angliei a remizat, scor 0-0, în fața reprezentativei Ghanei, într-un meci din grupa L a Cupei Mondiale.

Disputată la Boston, partida a început cu inițiativa englezilor. Declan Rice a fost aproape de deschiderea scorului după un șut expediat de la distanță, care a trecut puțin peste poartă.

Mijlocașul Angliei a mai avut o ocazie importantă în minutul 37, când a reluat cu capul peste transversală. În prelungirile primei reprize, Harry Kane a încercat să îl surprindă pe portarul advers, însă fără rezultat, astfel că la pauză tabela a rămas neschimbată.

După reluarea jocului, elevii lui Thomas Tuchel au continuat să atace, însă defensiva a Ghanei a făcut față cu succes tentativelor semnate de Madueke și Kane.

Pe final, Saka l-a pus la încercare pe Asare, care a intervenit salvator, iar la faza următoare O'Reilly a lovit bara. Mingea a revenit la Kane, însă atacantul englez a trimis peste poartă.

Meciul s-a încheiat fără goluri, iar cele două selecționate au ajuns la câte patru puncte în clasamentul grupei.

Pentru Anglia urmează confruntarea cu Panama, un succes fiind esențial pentru a termina grupa pe primul loc și pentru a avansa din postura de lider în faza următoare.

Croația trimite Panama acasă

Croația a obținut o victorie importantă în fața reprezentativei statului Panama, impunându-se cu 1-0 în etapa a doua a grupei L de la Cupa Mondială.

Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Ante Budimir în minutul 54. Atacantul croat, aflat la vârsta de 34 de ani și 11 luni, a devenit astfel cel mai vârstnic marcator din istoria Croației la un turneu final de Cupă Mondială, depășindu-l pe Ivica Olic, care stabilise precedentul record la 34 de ani și 9 luni.

Partida a avut o semnificație specială și pentru Luka Modric, veteranul mijlocaș bifând al 200-lea meci în tricoul naționalei Croației.

Ultima rundă a grupei L este programată pe 28 iunie, de la ora 00:00, când se vor disputa simultan confruntările Croația – Ghana și Panama – Anglia.

Înaintea etapei decisive, Anglia și Ghana împart primele două poziții, fiecare cu câte patru puncte, în timp ce Croația a urcat la trei puncte și păstrează șanse de calificare. Panama, fără niciun punct după două meciuri, nu mai poate continua competiția și este eliminată matematic.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google