Ekaterina Alexandrova, a treia favorită, a fost învinsă de belgianca Yanina Wickmayer, cu 6-3, 7-6 (8/6), miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii totale de 259.303 dolari.
Acesta a fost un meci între campioanele de anul trecut de la Seul, Alexandrova la simplu, iar Wickmayer la dublu, alături de Kristina Mladenovic (Franţa).
Wickmayer va juca în sferturi contra rusoaicei Polina Kudermetova, care a învins-o pe Kathinka Von Deichmann (Liechtenstein) cu 6-3, 6-1.
Jucătoarea americană Claire Liu a beneficiat de abandonul olandezei Arantxa Rus, cap de serie numărul şapte, la scorul de 1-6, 6-3, 3-0.
Chinezoaica Yue Yuan s-a calificat şi ea în sferturi după abandonul adversarei sale, slovena Kaja Juvan, la scorul de 6-4, 4-1.