Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a anunțat o veste excelentă pentru campioana României.
Este vorba despre revenirea lui Mihai Lixandru (23 de ani), unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai FCSB în ultimele două sezoane.
Accidentat grav la genunchi în meciul cu PAOK Salonic - FCSB 0-1 din Europa League, Mihai Lixandru se pregătește de revenirea pe teren. Stoica a anunțat când va juca din nou Lixandru pentru FCSB.
"(n.r. - Lixandru revine în martie?) În martie, da", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
ADVERTISING
Mihai Lixandru a strâns 17 meciuri (985 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat o dată.
El este cotat la 1,2 milioane de euro de către Transfermarkt.