Mihai Stoica a analizat meciul pe care FCSB l-a jucat joi seara cu Anderlecht în grupele Conference League.
Managerul „roș-albaștrilor” laudă evoluțiile lui Edjouma și Pantea, însă a rămas impresionat de prestația lui Crețu.
"Am avut o problemă, am început foarte bine, dar, prin minutul 20, Edjouma… aţi văzut că a primit ingrijiri medicale, nu a mai putut să facă sprint, iar astea ne-a costat, pentru că el e un jucător extrem de important. În Europa, luaţi meciul cu West Ham şi începutul meciului cu Anderlecht, Edjouma a făcut diferenţa. Cred că mai e de apreciat evoluţia unui jucător, care a fost excepţional, Creţu", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
"Nu am văzut faza, nu ştiu dacă a fost penalty pentru ei, dar Creţu a făcut un joc defensiv de excepţie. Iar un alt jucător care a făcut un joc foarte bun a fost Pantea. Nu a jucat poziţia lui, are 19 ani de abia împliniţi. Sunt şi plusuri. Pantea şi-a făcut treaba, nu are ce să îi reproşeze nimeni", a adăugat acesta.
În schimb, Mihai Stoica nu a rămas deloc impresionat de prestația brigăzii de arbitri.
"Concluziile mele sunt că am avut penalty… viciere de rezultat, asta e concluzia. Cu West Ham era 1-0 pentru noi şi a inventat arbitrul penalty. Dacă tot nu e VAR, de ce să nu avem rezultate viciate mereu când jucăm în Conference League? Cu Beer Sheva a respins un fundaş de pe linie porţii, nu s-a dat penalty. Cu Schalke, în Champions League, le-a dat portarul lor un pumn în cap lui Piovaccari de a făcut comoţie, nu a dat penalty. Asta e soarta noastră. Toţi arbitrii sunt neatenţi în defavoarea noastră", a conchis Mihai Stoica.
FCSB și Anderlecht au încheiat la egalitate într-un meci jucat joi seara, în etapa a doua a Grupei B din Conference League.
0-0 a fost scorul întâlnirii de pe Arena Națională.
În celălalt meci al grupei, West Ham United s-a impus cu 3-2 la Silkeborg, iar clasamentul în Grupa B arată astfel după două runde:
- West Ham 6p
- Anderlecht 4p
- FCSB 1p
- Silkeborg 0p
Următoarea etapă din grupă va avea loc pe 6 octombrie și va propune meciurile Silkeborg - FCSB și Anderlecht - West Ham United.