Real Madrid a învins-o la limită pe teren propriu, cu scorul de 3-2, pe marea sa rivală FC Barcelona, duminică seara, în etapa a 32-a din La Liga, făcând astfel un pas important către cel de-al 36-lea titlu de campioană a Spaniei.
Barca a condus de două ori pe stadionul Santiago Bernabeu, prin golurile lui Andreas Christensen (6) şi Fermin Lopez (69), însă Real a revenit de fiecare dată şi a egalat, mai întâi prin Vinicius Junior (18 – penalty) şi apoi prin Lucas Vazquez (73).
Madrilenii au dat lovitura de graţie în timpul adiţional, reuşind să înscrie golul victoriei în minutul 90+1, prin Jude Bellingham
În urma victoriei din "El Clasico", Real Madrid şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la unsprezece puncte de FC Barcelona, ocupanta locului secund, cu şase etape înainte de finalul sezonului.
De menţionat că elevii antrenorului Carlo Ancelotti au pierdut un singur meci de la debutul actualei ediţii a ligii spaniole, în luna septembrie, în faţa rivalei locale Atletico Madrid.
FC Barcelona, neînvinsă în precedentele sale zece partide, avea neapărat nevoie de victorie în marele derby de duminică pentru a-şi menţine şansele în lupta pentru titlu.
Real Madrid luptă pe două fronturi în acest final de sezon, fiind calificată în semifinalele Ligii Campionilor, în care urmează să înfrunte echipa germană Bayern Munchen.
În faţa a 77.891 de spectatori, pe Bernabeu au evoluat echipele:
Real Madrid: Lunin - Lucas Vazquez, Tchouameni, Rudiger, Camavinga (Fran Garcia, 71) - Kroos (Brahim Diaz, 71), Fede Valverde, Modric, Bellingham - Vinícius (Joselu, 82), Rodrygo (Eder Militao, 74).
FC Barcelona: Ter Stegen - Kounde, R. Araujo, Cubarsi, Cancelo - F. De Jong (Pedri, 45+5), Christensen (Fermin Lopez, 46), Gundogan - Lamine Yamal, Lewandowski (Ferran Torres, 64), Raphinha (Joao Felix, 64).