Real Madrid a făcut cea mai lungă deplasare din istoria clubului în Liga Campionilor

Real Madrid a făcut cea mai lungă deplasare din istoria clubului în Liga Campionilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Delegația clubului spaniol Real Madrid a ajuns luni în orașul Almatî din Kazahstan, unde va înfrunta marți echipa locală FC Kairat, într-un meci din etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a parcurs aproape 7.000 de kilometri cu avionul, informează EFE.

Este prima dată când Real Madrid va juca un meci în prima competiție europeană intercluburi pe continentul asiatic, fiind pentru a doua oară în istoria Ligii Campionilor când se întâmplă acest lucru.

Delegația madrilenă, care include 22 de jucători, s-a cazat la Hotelul Intercontinental, ale cărui facilități au fost rezervate exclusiv echipei spaniole.

ADVERTISING

După înfrângerea usturătoare suferită în fața concitadinei Atletico Madrid (scor 2-5), antrenorul lui Real Madrid, Xabi Alonso, a decis să călătorească în Kazahstan cu toate vedetele sale, inclusiv Mbappe și Vinicius.

Fundașii Dani Carvajal, care va lipsi timp de o lună, și Militao, care a suferit o accidentare serioasă pe sâmbătă pe Metropolitano, au fost lăsați în afara lotului.

Real Madrid se va antrena în această luni după-amiază pe Stadionul Central din Almatî, cu o capacitate de 23.000 de locuri, unde se va disputa și meciul de marți, de la ora locală 21:45 (19:45 ora României).

ADVERTISING

Mii de fani ai echipei Real Madrid din Asia Centrală, Rusia, China și din întreaga regiune Eurasiatică sunt așteptați să asiste la partida de marți.