Reacția lui Sebastian Vettel după ce Ferrari a renunțat la el

Reacția lui Sebastian Vettel după ce Ferrari a renunțat la el

Pilotul german Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial de Formula 1, care împlineşte vineri 33 de ani, a oferit o versiune diferită de precedenta în privinţa ”divorţului” său de Ferrari, afirmând că a fost „surprins” atunci când a primit un telefon de la conducătorul echipei italiene, Mattia Binotto, care i-a spus că Scuderia nu intenţionează să mai continue cu el în 2021, informează AFP.

Chestionat înaintea Marelui Premiu care va deschide sezonul 2020, în Austria, în privinţa motivului care a dus la eşecul negocierilor în vederea prelungirii contractului său cu Ferrari, germanul a răspuns: „Nu am început niciodată discuţiile. Nu a existat niciodată o ofertă pe masă, aşa că nu a existat un punct de legătură”.

ADVERTISING

Până în prezent, cele două părţi au afirmat că decizia despărţirii, după şase sezoane, dintre Ferrari şi Vettel, a fost luată de comun acord, zvonurile mediatice evocând dezacorduri referitoare la durata contractului şi salariul pilotului german.

Vettel a spus, totodată, că deocamdată nu a purtat discuţii cu nicio altă echipă, în vederea continuării activităţii sale în categoria regină a sportului automobilistic.

"Vreau să mă asigur că iau cea mai bună decizie pentru mine şi pentru viitorul meu", a explicat el. "Sunt foarte competitiv din fire, am făcut deja multe în acest sport şi sunt motivat şi dornic să fac mai mult. Pentru asta, am nevoie de o maşină bună şi de persoane bune în jurul meu. Asta este ceea ce caut", a subliniat campionul german.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇