Reacția Igăi Swiatek după eliminarea de la Turneul Campioanelor

Reacția Igăi Swiatek după eliminarea de la Turneul Campioanelor

Liderul mondial al tenisului feminin, Iga Swiatek, a declarat duminică, după eliminarea sa din semifinalele Turneului Campioanelor, că are „sentimente amestecate”, dar este ”mândră” de sezonul său, după opt titluri câştigate, între care Roland Garros şi US Open, dar şi „mulţumită că s-a încheiat”, informează AFP.

„Nu voi minţi, am aşteptat acest moment”, a spus poloneza de 21 de ani, după înfrângerea suferită în faţa belarusei Arina Sabalenka, care a marcat finalul său de sezon.

"Săptămâna trecută, era destul de dificil să întrevăd linia de sosire, fiind complet motivată şi pregătită pentru fiecare meci. Pe de o parte, sunt tristă că am pierdut, dar pe de alta, vreau să mă odihnesc", a adăugat ea.

ADVERTISING

"Acest sezon a fost intens şi sunt mândră de ce am reuşit, că am putut juca la fel de bine până la final. Dar, sunt mulţumită că s-a încheiat", a adăugat Swiatek.

Jucătoarea poloneză a avut un parcurs aproape perfect, care a făcut din ea jucătoarea cu cel mai mare număr de puncte din clasamentul WTA (11.085) după sezonul 2013, când Serena Williams a acumulat 13.260 puncte.

Belarusa Arina Sabalenka a produs surpriza la Turneul Campioanelor de la Fort Worth (Texas), competiţia de final de sezon a circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), reuşind să o elimine în semifinale pe poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial şi principala favorită, în faţa căreia s-a impus cu 6-2, 2-6, 6-1, într-o partidă disputată duminică.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!