Reacția FIFA după incidentele grave din Mexic

Reacția FIFA după incidentele grave din Mexic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele FIFA, Gianni Infantino, nu este îngrijorat în privința securității Cupei Mondiale de fotbal 2026, în ciuda violențelor din Mexic, generate de moartea unui puternic baron al drogurilor.

Conducătorul forului fotbalistic mondial a afirmat că este ‘foarte calm’ și a dat asigurări că ‘totul merge foarte bine, totul va fi fantastic’, într-un interviu acordat AFP în orașul Barranquilla, din nordul Columbiei, cu ocazia unui eveniment organizat de Federația columbiană de fotbal.

Acestea au fost primele sale declarații după violențele care au izbucnit duminică în mare parte a Mexicului, inclusiv în Guadalajara, oraș care urmează să găzduiască patru meciuri din cadrul turneului final din această vară.

Mexicul este una dintre cele trei țări gazdă ale Cupei Mondiale care va avea loc între 11 iunie și 19 iulie 2026, alături de Statele Unite și Canada.

Teritoriul mexican, și în special orașul Guadalajara din statul Jalisco, din vestul țării, se confruntă cu o creștere a violenței în urma morții lui Nemesio Oseguera, ''El Mencho'', puternicul lider al Cartelului Jalisco Noua Generație (CJNG), într-o operațiune militară desfășurată duminică.

Presupuși membri ai cartelului au blocat drumuri, au incendiat vehicule, au atacat benzinării, magazine și bănci și s-au confruntat cu autoritățile în 20 dintre cele 32 de state ale Mexicului.

În timpul operațiunii militare de capturare a baronului drogurilor și a violențelor care au urmat, 25 de membri ai Gărzii Naționale, precum și un agent de securitate, un angajat al Parchetului și un civil, au fost uciși, alături de 46 presupuși membri ai cartelului. Aproximativ 10.000 de soldați au fost desfășurați pentru a restabili ordinea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇