Reacția conducerii lui CFR Cluj după înfrângerea din Conference League: Decizia luată în privința lotului

Reacția conducerii lui CFR Cluj după înfrângerea din Conference League: Decizia luată în privința lotului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea clubului CFR Cluj a oferit prima reacție după eșecul cu Jablonec din Conference League.

Acționarul Ștefan Gadola a anunțat că lotul va fi întinerit din iarnă, deoarece anumiți jucători nu mai performează la același nivel.

"Sunt convins că Dan Petrescu va munci și va face o echipă care va juca mult mai bine. În mod sigur vom întineri echipa. Aveți răbdare, mai avem timp și o vom face", a spus Ștefan Gadola la Gsp Live.

De asemenea, Gadola a vorbit și despre eșecul din meciul cu Jablonec.

"Am luat bătaie cu 1-0, nu e o catastrofă. Chiar nu e o catastrofă. Am jucat că pe vremuri, încă mai avem de lucru în echipă. Nu mă îngrijorează forma lui Camora, a fost tot timpul un mare sportiv și un mare caracter. Ce să știu eu ce a gândit Bălgrădean… Sunt totuși optimist, să știți că vom merge mai departe, luptăm… În meciul retur putem să-i batem, sincer", a completat Gadola.

ADVERTISING

Amintim că CFR Cluj a fost învinsă în primul meci din grupele Conference League, scor 0-1, de Jablonec.

În celălalt meci din grupa D, Randers și Alkmaar au terminat la egalitate, scor 2-2. CFR e așadar pe ultimul loc, cu niciun punct.

Etapa următoare, CFR Cluj va primi vizita lui Randers, pe 30 septembrie, de la ora 19:45.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!