Așteptat să semneze cu o nouă echipă, Dan Petrescu mai are de așteptat.
Presa din Bulgaria a anunțat că Petrescu nu este favoritul să o preia pe ȚSKA Sofia.
Jurnaliștii bulgari scriu chiar că între Petrescu și conducerea clubului bulgar nu a existat nicio discuție.
După ce a plecat de la CFR Cluj, Petrescu a susținut că dorește o pauză pentru a-și pune la punct problemele medicale.
Presa din Bulgaria a scris recent că Petrescu e dorit de ȚSKA Sofia, iar impresarul Giovani Becali susținea că Hristo Stoichkov îl vrea.
ȚSKA Sofia are 31 de titluri în Bulgaria, 21 de Cupe și 4 Supercupe.