Rapid s-a înțeles cu unul dintre tinerii jucători importanți ai lui CFR Cluj

Rapid s-a înțeles cu unul dintre tinerii jucători importanți ai lui CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rapid București se grăbește să se mai întărească în acest mercato până luni seara, când el se încheie.

Și acum s-a înțeles cu un jucător important de la CFR Cluj, e vorba de promițătorul tânăr Alin Fica, 24 de ani. Rapid a căutat într-un mod asiduu un mijlocaș la finalul acestei perioade de mercato, așa cum a declarat de mai multe ori și antrenorul Costel Gîlcă.

Conducerea clubului s-a orientat spre Fica, iar Rapid s-a înțeles deja cu jucătorul, potrivit informațiilor GSP.ro. Mai rămâne acum înțelegerea și cu CFR Cluj, iar Neluțu Varga ar urma să ceară în schimbul jucătorului o sumă destul de mare, de 1,2-1,3 milioane de euro.

Fică are 7 partide în Superliga și un assist în acest sezon. A mai prins 6 meciuri în preliminariile Europa League, reușind să înscrie o dată.

Jucătorul român a bifat 3 trofee în Gruia, două titluri și o Cupă a României.

În acest moment, Rapid se bazează la mijlocul terenului pe Hromada, Kader Keita, Christensen, Gojkovici și Cătălin Vulturar.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!