Rapid are undă verde pentru Liga 1

Rapid are undă verde pentru Liga 1

FC Rapid a îndeplinit toate cerințele dosarului de licențiere și va avea drept de participare în viitoarea ediție a primei ligi, în cazul în care va promova la finalul play-off-ului ce începe pe 4 iulie.

„A fost o muncă extraordinară a tuturor celor ce sunt implicați astăzi la Rapid în „spatele cortinei”. Pașii rapizi făcuți de club din punct de vedere sportiv în ultimii ani ne-au obligat să îndeplinim cerințe importante, atât în zona financiară, de infrastructură, resursă umană calificată, cât și la centrul de copii și juniori.

ADVERTISING

Suntem departe de potențialul maxim de dezvoltare al clubului, dar cred că suntem pe drumul bun.

Le mulțumesc tuturor celor ce au pus umărul la obținerea licenței pentru Liga 1 și sperăm ca și sportiv să realizăm acest pas important pentru viitorul Rapidului!" a spus presedintele clubului, Ovidiu Burcă, pentru pagina de Facebook a grupării giuleștene.

Rapid este una dintre cele șase echipe care se dueleaza în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1. UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș și Petrolul Ploiești sunt celelalte formații.

ADVERTISING

I.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇