Rapid a transferat un fotbalist norvegian

Rapid a transferat un fotbalist norvegian
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocaşul norvegian Tobias Christensen a semnat un contract pe trei sezoane cu echipa de fotbal Rapid Bucureşti, a anunţat, luni, clubul, pe site-ul său oficial.

Născut la Kristiansand, Tobias Christensen a fost transferat de la Fehervar, din prima ligă maghiară, pentru suma de 700.000 de euro.

"Am văzut fotografii şi clipuri cu suporterii şi abia aştept să joc în faţa lor. Este un proiect foarte ambiţios, m-a atras acest lucru şi sper că vom reuşi să ducem Rapidul în vârful clasamentului", a spus Christensen pentru site-ul clubului giuleştean.

ADVERTISING

În vârstă de 24 de ani, Christensen a evoluat pentru toate naţionalele de juniori şi tineret ale Norvegiei, adunând 19 meciuri şi 4 goluri la formaţia U21.

A participat la Campionatul European U21 (2023), iar cu formaţia U20 a jucat la Campionatul Mondial (2019).

În actuala stagiune, norvegianul a jucat în şase meciuri de campionat şi în patru din Conference League, reuşind un gol contra azerilor de la Sumgait. Christensen este primul norvegian din istoria Rapidului.

În 2019, a fost campion al Norvegiei, cu FK Molde. A mai evoluat la IK Start Kristiansand şi la Valerenga, în ţara natală.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇