Rapid a transferat golgheterul Albaniei

Rapid a transferat golgheterul Albaniei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rapid a anunțat transferul golgheterului primei ligi din Albania, Florent Hasani.

Giuleștenii se întăresc astfel în ofensivă, după ce au suferit enorm în ultima perioadă.

Transferul a fost anunțat oficial pe site-ul Rapidului, printr-un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos:

În vârstă de 26 de ani, atacantul kosovar a semnat un contract pe două sezoane și jumătate cu Rapid.

În acest sezon, Hasani a marcat 10 goluri în 16 meciuri pentru FK Tirana, ocupanta locului 3 în Albania, oferind și trei pase de gol. De asemenea, a bifat și patru jocuri în UEFA Conference League.

ADVERTISING

În stagiunea trecută, noul jucător al Rapidului a câștigat titlul de cel mai bun marcator al campionatului, cu 16 goluri marcate în 34 de partide.

4 trofee are în carieră

  • Golgheterul Albaniei în sezonul 2022/23, cu 16 goluri marcate
  • Câștigător al Supercupei Albaniei, cu FK Tirana, în 2022/23
  • Campion al Kosovo, cu Trepca, în 2017
  • Câștigător al Supercupei Kosovo, în 2017, cu Trepca

Performanțe la cluburi:

  • FK Tirana (62 meciuri, 29 goluri, 11 assisturi)
  • Diosgyor (100 meciuri, 13 goluri, 7 assisturi)
  • Gyirmot (35 meciuri, 3 goluri)
  • KF Trepca 89 (24 meciuri, 8 goluri)
  • H. Kfar Saba (12 meciuri)
ADVERTISING

Hasani a îmbrăcat de 8 ori tricoul naționalei Kosovo, reușind un gol, într-o victorie cu Gibraltar (1-0).

La naționala de tineret, kosovarul a marcat de trei ori în 10 partide.

Florent Hasani este cel de-al doilea jucător din Kosovo în lotul Rapidului, după Albion Rrahmani, și se va alătura lotului lui Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇