Rapid a dat o lovitură pe piața transferurilor

Rapid a dat o lovitură pe piața transferurilor

Rapid a oficializat, astăzi, transferul lui Andrei Ciobanu de la Farul Constanța.

Mijlocașul cotat la 1,3 milioane de euro a semnat un contract valabil pe doi ani cu giuleștenii.

"Rapid a perfectat astăzi cel de-al doilea transfer al verii, reușind să-l achiziționeze pe Andrei Ciobanu, de la Farul Constanța.

Mijlocașul de 24 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire, urmând a se alătura imediat lotului condus de Adrian Mutu, aflat în cantonament la Curtea de Argeș", se arată într-un comunicat oficial.

ADVERTISING

"Sunt foarte bucuros că am ajuns la o echipă atât de mare, cum este Rapid. Sperăm să ne atingem toate obiectivele în acest sezon, iar eu să ajut echipa cât mai mult. Cunosc atmosfera incendiară din Giulești, abia aștept să îi fac fericiți pe fani și le promit că împreună suntem de neclintit", a spus Ciobanu pentru site-ul oficial al clubului.

În sezonul precedent, Andrei Ciobanu (24 de ani) a jucat 32 de meciuri pentru Farul, în care a reușit două goluri și a oferit trei pase de gol.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇