Ianis Hagi este în centrul discuțiilor despre o eventuală plecare de la Glasgow Rangers.
Deși tatăl său a spus recent că Ianis va rămâne în Scoția, footballfancast.com scrie că românul ar urma să fie înlocuit cu unul dintre cei mai buni tineri din Serie A, danezul Andreas Skov Olsen.
”Bye-bye Hagi”, scrie site-ul citat, continuând că ”un jucător care ar putea pleca este mijlocașul Ianis Hagi”, pentru a-i face loc lui Olsen.
”Recent s-a scris că cei de la Galatasaray vor avea o întâlnire pentru a discuta un posibil transfer al internaționalului român, în timp ce Aston Villa ar fi de asemenea interesată de serviciile sale.
Rangers i-ar putea spune la revedere lui Hagi, dacă Galatasaray și Villa își confirmă interesul pentru conducătorul de joc, dar Rangers ar putea aduce un înlocuitor de vis, în persoana lui Andreas Skov Olsen, de la Bologna”, mai scrie publicația citată.
În vârstă de 22 de ani, Olsen are deja 6 goluri în 15 meciuri pentru naționala Danemarcei și va fi prezent la Cupa Mondială de anul viitor, după ce a ajuns în semifinale la Euro 2020.
Danezul este la al treilea sezon în Serie A, având 3 goluri și 4 pase decisive în 68 de meciuri pentru Bologna.
Olsen este comparat cu olandezul Arjen Robben, iar până acum a înscris peste 50 de goluri în carieră, la fel ca Ianis Hagi. Amândoi sunt cotați la câte 6,5 milioane de euro.