Rafa Nadal a aflat verdictul medicilor

Rafa Nadal a aflat verdictul medicilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rafael Nadal, numărul doi mondial, a anunţat joi că accidentarea suferită în timpul meciului său din turul al doilea al turneului Australian Open va necesita o perioadă de recuperare cuprinsă între şase şi opt săptămâni, informează AFP.

„Am efectuat examene medicale după înfrângerea mea de ieri (miercuri). RMN-ul a arătat o leziune de gradul doi a muşchiului iliopsoas de la piciorul stâng. Acum mă voi odihni şi voi efectua o terapie antiinflamatoare. Durata normală de recuperare este de şase până la opt săptămâni”, a scris spaniolul pe contul său de Twitter.

ADVERTISING

Această absenţă i-ar putea compromite participarea la competiţiile americane din primăvară, inclusiv turneele Masters 1.000 ATP de la Indian Wells (8-19 martie) şi Miami (22 martie-2 aprilie).

În vârstă de 36 de ani, Rafael Nadal a ţinut să încheie meciul din turul secund de la Australian Open, pierdut miercuri în faţa americanului Mackenzie McDonald (6-4, 6-4, 7-5), în ciuda unor dureri la şoldul stâng, care i-au afectat evoluţia.

Deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (22) a sugerat că restul carierei sale ar putea depinde de gravitatea acestei leziuni şi de timpul necesar pentru recuperare.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!