Rafa Benitez, unul dintre antrenorii cu mare experiență din fotbalul european, s-a convins de Cristi Chivu.
Spaniolul l-a lăudat pe Chivu, care este aproape să câștige titlul în Serie A cu Inter, și i-a acordat credit pentru modul cum a gestionat situația în care i-a găsit pe „nerazzurri” la startul acestui sezon.
Benitez a subliniat faptul că, sub comanda lui Chivu, câțiva dintre jucătorii lui Inter s-au reinventat.
„Trebuie să-i acordăm meritul de a fi capabil să gestioneze situații limită. Tindem să uităm, dar acum un an, după ce titlul a fost pierdut în favoarea lui Napoli și după tragedia din finala Ligii Campionilor, aerul din vestiar era „greu”. Stafful a fost de mare calitate. (…)
Inter l-a redescoperit pe Zielinski, a trecut cu bine peste lipsa de formă a lui Thuram, i-a acordat încredere lui Pio Esposito, l-a reinventat pe Dimarco. Chivu, un tânăr înzestrat din punct de vedere tactic încă de pe vremea când era jucător, inteligent. A confirmat", a declarat Rafa Benitez, conform presei din Italia.
Inter conduce clasamentul din Serie A, cu 75 de puncte după 32 de meciuri, la nouă puncte distanță de Napoli, care e pe locul doi, și la 12 puncte distanță de AC Milan, ocupanta locului trei.
Singura "pată" a lui Chivu din acest sezon este eliminarea Interului din Liga Campionilor de către norvegienii de la Bodo/Glimt, scor 5-2 în dublă manșă.
