Tottenham Hotspurs a decis să nu îi mai dea credit croatului Igor Tudor, care va pleca de la clubul londonez după doar 44 de zile petrecute pe banca tehnică.
Fostul antrenor al lui Radu Drăgușin a fost dat afară după ce eșecul cu Nottingham Forest, din ultima rundă de Premier League, scor 0-3 acasă, a fost picătură care a umplut paharul.
Tottenham a anunțat printr-un comunicat oficial această despărțire de antrenorul de 47 de ani, care a bifat doar o singură victorie, într-o luna și jumătate de activitate. O lasă pe Spurs într-o situație dramatică, echipa lui Radu Drăgușin fiind la doar un punct deasupra „zonei roșîi” cu 7 etape înainte de finalul sezonului.
„Putem confirma că s-a ajuns la un acord pentru ca antrenorul Igor Tudor să părăsească echipa cu efect imediat. De asemenea, Tomislav Rogic și Riccardo Ragnacci au părăsit posturile de antrenor de portari, respectiv preparator fizic.
Le mulțumim lui Igor, Tomislav și Riccardo pentru eforturile depuse în ultimele șase săptămâni, în care au muncit neobosit. De asemenea, recunoaștem durerea suferită recent de Igor și îi transmitem sprijinul nostru lui și familiei sale în aceste momente dificile. O actualizare despre noul antrenor principal va fi furnizată în timp util”, a transmis gruparea din Premier League pe contul oficial de X.
Să mai spunem că Igor Tudor trece prin momente dificile în această perioadă, după decesul tatălui său, Mario.
Doar 7 meciuri a rezistat fostul antrenor de la Juventus și Marsilia pe banca lui Spurs, care are fără îndoială unul dintre cele mai negre sezoane din istoria clubului, la doar un an de la cucerirea Europa League.
Radu Drăgușin a evoluat în 4 jocuri sub comanda lui Igor Tudor, fiind integralist în 3 dintre ele, eșecurile cu Arsenal (1-4) și Fulham (1-2) și remiza cu Liverpool.
D.A.
