Sute de elvețieni au ieșit pe străzile orașului Berna pentru a protesta fața de o decizie luată de sportivul numărul 1 al acestei țări, Roger Federer.
Oamenii au ieșit în stradă deoarece sunt nemulțumiți de faptul că Roger Federer are un contract de sponsorizare cu compania Credit Suisse.
Elvețienii spun că această companie finanțează defrișările din pădurile din Amazon.
În aceste condiții, elvețienii care au protestat au afișat mai multe mesaje prin care îi cereau lui Roger Federer să pună punct colaborării.
"Roger, trezește-te!", a fost scris pe un banner uriaș purtat de liderii protestatarilor.
Recent, inclusiv Greta Thunberg l-a criticat public pe Roger Federer pentru această colaborare.
Tenismenul elvețian s-a aparat însă și a afirmat că ia foarte în serios impactul și amenințările schimbările climatice.
În 2018, protestatarii au intrat în sediul unei bănci din Lausanne îmbracați în echipament de tenis și au perturbat activitatea angajaților. Ei au fost obligați să plătească 20 de mii de euro.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: