Ion Crăciunescu susține că a depistat o mare problemă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB.
Crăciunescu nu înțelege delegarea arbitrului Marcel Bîrsan pentru această partidă, având în vedere că acesta nu are experiența necesară.
”Nu știu ce caută Bîrsan la Craiova cu FCSB, sincer. Craiova – FCSB va fi un meci foarte greu de arbitrat, sunt meciuri și meciuri, de aia sunt arbitri FIFA, sunt într-un clasament, la un meci de ăsta se anunță un meci foarte greu, a fost din toate timpurile.
Pune-l pe Feșnic, pune-l pe altul de pe primele locuri, dar nu îl pune pe Bîrsan”, a spus Ion Crăciunescu la emisiunea Liga Digisport.
Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB va avea loc duminică, de la ora 20:00, LIVE pe SpotMedia.ro.
Înaintea acestei partide, FCSB are un avans de 13 puncte față de Universitatea Craiova.