Universitatea Craiova a realizat, joi, primul transfer pentru sezonul viitor.
Este vorba despre Silviu Lung jr. (34 de ani), un portar cu mare experiență, care a semnat un contract pe doi ani cu Universitatea Craiova.
Este primul transfer pe care Universitatea Craiova îl face pentru sezonul viitor, iar mutarea este oficializată pe pagina de Facebook a clubului.
”OFICIAL | Bine ai venit la Știința, Silviu Lung jr.!
Știința face prima mutare în perioada de mercato și îl readuce în Craiova sa natală pe Silviu Lung jr., portar ce are în palmares un titlu de campion, o Cupă și două SuperCupe ale României.
Astăzi, Universitatea Craiova a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani cu goalkeeperul oltean. Mult succes în alb-albastrul Științei, Silviu!”, au transmis cei de la Universitatea Craiova.
La capitolul portari, Universitatea Craiova nu stă rău deloc: Laurențiu Popescu și David Lazar vor fi conurenții lui Lung junior.