Xavi a suferit primul său eșec ca antrenor pe banca Barcelonei, scor 0-1 pe teren propriu cu cei de la Betis Sevilla.
A fost un meci din runda cu numărul 16 din La Liga, iar catalanii, chiar dacă au controlat partida, au suferit o înfrângere poate surprinzătoare după primele meciuri bune bifate de Xavi pe banca tehnică.
Betis a tranșat partida în minutul 79, după un contraatac excelent al alb-verzilor, pe ruta Canales - Tello, finalizat de Juanmi. Asta după ce înainte, Dembele ratase două uriașe șanse de gol, după intrarea sa pe teren în minutul 59.
E a patra înfrângere pentru Barca în acest sezon. Echipa blaugrana este abia pe 7, în afara locurilor europene, cu 23 de puncte, cu 16 lungimi mai puțin ca lidera Real Madrid, în timp ce Betis urcă provizoriu până pe locul 3.
Pentru Barca urmează un meci decisiv cu Bayern în grupele Champions League, meci care va decide calificarea mai departe în faza optimilor de finală. Spaniolii depind și de rezultatul pe care îl va avea Benfica în fața lui Dinamo Kiev.
E important de amintit și accidentarea destul de gravă a lui Gavi, 17 ani, cel care a fost lovit cu mingea în plină figură de Bellerin în minutul 36. El a suferit cel mai probabil o ușoară comoție, dar din fericire nu a necesitat spitalizare.