Primul anunț oficial despre accidentarea suferită de Daniel Bîrligea

Primul anunț oficial despre accidentarea suferită de Daniel Bîrligea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Naționala României a făcut, vineri, un anunț despre Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul FCSB.

Bîrligea a ieșit din antrenamentul de joi seara cu probleme musculare, iar atacantul nu va fi disponibil pentru niciuna dintre partidele cu Bosnia și San Marino, din debutul preliminariilor Cupei Mondiale.

Printr-un mesaj postat pe Facebook, echipa națională a României a venit cu precizări legate de situația lui Bîrligea.

Atacantul FCSB a fost supus unui control medical, care a relevat faptul că el nu va putea fi folosit Mircea Lucescu în niciunul dintre cele două meciuri.

"Daniel Bîrligea nu va fi disponibil pentru meciurile din această lună! Atacantul a acuzat probleme musculare la ședința de pregătire de joi seara, iar controlul medical efectuat în această dimineață arată că nu va fi recuperat nici pentru meciul din San Marino.

Acesta va rămâne însă alături de tricolori pentru meciul din această seară! Recuperare rapidă, Daniel!", se arată într-o postare a echipei naționale.

Bîrligea este suspect de ruptură musculară, o recidivă a accidentării pe care a suferit-o la FCSB în urmă cu aproximativ o lună.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!