Preşedintele clubului francez de fotbal Olympique Marseille, Pablo Longoria, i-a reproşat antrenorului echipei PAOK Salonic, românul Răzvan Lucescu, atitudinea sa ”iresponsabilă” după comentariile făcute în legătură cu incidentele dintre suporteri, la meciul de joi seara, din prima manşă a sferturilor de finală ale Europa Conference League la fotbal, relatează AFP.
După meci, unul marcat de numeroase incidente între suporterii greci şi francezi, în jurul şi în interiorul stadionului Velodrome, Răzvan Lucescu a apreciat că fanii eleni au fost ”primiţi rău” şi că Marsilia şi OM au oferit o ”imagine urâtă”.
''În meciul retur, sper că Marseille va fi primită la fel cum am fost primiţi şi noi aici. Sunt dezamăgit de ce am văzut, este o imagine urâtă pentru un oraş ca Marsilia. Este multă violenţă în lume în ziua de azi, nu e nevoie să avem şi în fotbal'', a declarat tehnicianul român.
''Suporterii voştri ar face mai bine să nu vină'' la Salonic, a mai afirmat Lucescu, cu jumătate de gură, atunci când părăsea sala de conferinţe.
''Pablo a fost să se vadă cu Lucescu şi i-a spus că atitudinea sa a fost iresponsabilă şi că fost sinucigaş să inflameze lucrurile astfel înaintea meciului retur'', a declarat sursa neprecizată pentru AFP.
''Şi când a discutat cu Pablo, (Lucescu) şi-a păstrat discursul. El consideră că suporterii lui PAOK au fost primiţi rău. Din punctul nostru de vedere, el neagă realitatea'', a mai spus sursa.
OM s-a impus cu 2-1, joi seara, pe Stade Velodrome, iar manşa secundă se va juca la Salonic, într-o atmosferă care se anunţă incendiară. Pentru moment, deplasarea suporterilor echipei OM nu este anulată, deşi unele persoane din cadrul clubului şi din rândul suporterilor se tem de o ''capcană''.
Miercuri şi joi circa zece persoane au fost reţinute la Marsilia, iar poliţia a a comunicat că există circa 30 de răniţi în rândul forţelor de ordine din cauza incidentelor între suporteri.