Serena Williams (44 de ani) a revenit cu victorie pe terenul de tenis, în proba de dublu de la Queens, iar americanii au rămas impresionați.
Alături de Victoria Mboko, Serena Williams a câștigat împotriva perechii Nicole Melichar-Martinez/Erin Routliffe, scor 7-6(2), 6-2, în primul tur al probei de dublu de la Queens.
Presa din Statele Unite a reacționat la revenirea Serenei și au lăudat-o pentru modul în care a arătat pe teren.
„Serena Williams a revenit pe terenul de tenis într-un mod impresionant, după ce, alături de Victoria Mboko, le-a învins pe favoritele numărul 3 Nicole Melichar-Martinez și Erin Routliffe în primul meci de pe tabloul de dublu de la Queens.
Câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, Serena Williams n-a arătat niciun pic de emoție, deși a jucat primul său meci din 2022 încoace. A arătat un nivel solid, reflex grozve", scrie Tennis World USA.
Serena și-a făcut revenirea și a jucat primul meci după 1376 de zile de la ultima sa partidă oficială.
Ultimul meci jucat de Serena Williams înaintea retragerii a fost împotriva Ajlei Tomljanovic în turul al treilea la US Open, în 2022.
