Presa din Letonia, concluzie fermă după FCSB - RFS 4-1: Pe ce au dat vina jurnaliștii letoni

Presa din Letonia, concluzie fermă după FCSB - RFS 4-1: Pe ce au dat vina jurnaliștii letoni

Presa din Letonia a dat un verdict ferm în privința meciului FCSB – RFS 4-1, primul din Europa League pentru campioana României.

Jurnaliștii letoni au recunoscut faptul că FCSB a fost superioară și au scris despre echipa lor că „a suferit o înfrângere grea”.

Greșelile individuale, dar și jucătorii accidentați pe care RFS nu i-a putut avea la dispoziție, au fost "scuzele" găsit de letoni.

”RFS a debutat în Europa League cu o înfrângere grea în fața a 34.000 de oameni. Campioana Letoniei a suferit o pierdere grea în fața FCSB-ului. A fost primul meci al echipei din Riga în grupa de Europa League.

ADVERTISING

RFS a primit un gol rapid în minutul 8, după o greșeală a portarului Fabrice Ondoa. Roberts Savalnieks i-a pasat portarului, dar acesta i-a permis lui Daniel Bîrligea să se apropie de careu și să trimită mingea în colțul drept al porții.

În minutul 19, Savalnieks a scăpat singur cu portarul Ștefan Târnovanu pe un contraatac, dar nu a controlat prea bine mingea și portarul a reușit să închidă faza. În minutul 23, după o lovitură de la colțul terenului, Lipuscek a trimis în colțul din dreapta al porții și a restabilit egalitatea.

ADVERTISING

Echipa adversă a marcat la scurt timp pentru 2-1, în urma unui contraatac. Vlad Chiricheș l-a găsit cu o pasă în suprafața de pedeapsă pe Marius Ștefănescu, iar fotbalistul de atac de la FCSB a făcut 2-1”, scrie site-ul apollo.lv.

Apoi, sursa citată a continuat: ”În repriza a doua, scorul a ajuns la 3-1 după ce Florin Tănase i-a pasat lui Darius Olaru. Același Olaru a șutat sub transversală din mijlocul suprafeței de pedeapsă, după o fază bună de joc a gazdelor și a urcat scorul la 4-1.

Antrenorul Viktors Morosz a încercat să schimbe cursul jocului, după ce a făcut patru schimbări pe final de joc, însă fără rezultat. RFS a încercat să atace, dar jucătorii nu au reușit să-și creeze faze periculoase de gol.

ADVERTISING

Mai mult decât atât, Emerson Deusleisan și Ismael Diomande, al căror sezon s-a încheiat din cauza accidentărilor, nu i-au putut ajuta pe jucătorii de la Riga, în meciul de la București. Sârbul Darko Lemajic și fotbalistul ceh Petrs Mares încă se recuperează după accidentări și vor reveni pe teren în aproximativ două săptămâni, în timp ce Martins Ķigurs este accidentat în acest moment”, au încheiat jurnaliștii letoni.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!