Presa din Grecia a publicat un comentariu dur la adresa celor de la FCSB.
Cel mai important portal de sport din această țară, Gazzetta.gr, a publicat un editorial în care cei de la FCSB sunt jigniți.
Daniel Bîrligea este prezentat ca un huligan, iar despre FCSB se scrie ca a "furat grav" cu ajutorul arbitrilor.
"PAOK încă nu își dă seama cum au reușit românii să fure atât de grav într-un meci european. Am văzut ce s-a întâmplat cu Taison, am văzut gestul de huligan al lui Bîrligea, care l-a împins și accidentat pe Michailidis, dar nu am văzut măsuri luate pentru lovitura cu sânge rece aplicată lui Samatta după golul anulat pentru ofsaid. Nu știu dacă PAOK ar trebui să stea cu gândul, mai ales cu Steaua (n.r. FCSB), mai mult la cum ar trebui să facă față la viclenia unei echipe care joacă 'murdar' decât la aspectul tactic și pur fotbalistic", se arată în articolul publicat de Gazzeta.gr.
Amintim că FCSB s-a impus cu 2-1 în prima manșă a barajului pentru optimile Europa League.
Meciul retur va avea loc joi, de la ora 19:45, LIVE pe SpotMedia.ro.