Ianis Hagi a declarat, după ce Deportivo Alaves a fost învinsă de Real Madrid cu 5-0, marţi seara, Stadionul Santiago Bernabeu, că doreşte să încheie sezonul ”cu capul sus”, după cum transmite EFE.
”Trebuie să uităm cât mai repede acest meci, deja ne gândim la partida cu Getafe. Până acum am avut un sezon incredibil”, a declarat internaţionalul român pentru canalul DAZN.
''Să ne realizăm obiectivul (salvarea de la retrogradare, n. red.) cu patru etape înainte de finalul sezonului este incredibil, dar au mai rămas două partide şi vrem să încheiem cu capul sus'', a subliniat mijlocaşul român, unul dintre remarcaţii partidei de marţi.
''Pe stadionul pe care un picior stâng magic al lui Gică Hagi i-a făcut pe fanii lui Real Madrid să se îndrăgostească de el, fiul său, Ianis, a părut să însufleţească cu sclipiri de calitate un duel controlat de campioană'', a scris EFE în comentariul său.
Hagi, care a evoluat 71 de minute, s-a remarcat prin două şuturi, care au testat reflexele lui Thibault Courtois, revenit după o lungă perioadă în poarta Realului.
Alaves ocupă locul 11 La Liga, cu 42 de puncte.