Pierdere importantă pentru naționala României: Un jucător ratează EURO 2024

Pierdere importantă pentru naționala României: Un jucător ratează EURO 2024

Un jucător pe care Edi Iordănescu miza s-a accidentat și are șanse practic nule să mai ajungă la EURO 2024.

Recuperarea lui Vladimir Screciu nu decurge așa cum se aștepta, iar acesta va rata mai mult ca sigur turneul final, potrivit unui anunț făcut de consilierul federal Andrei Vochin.

"Legat de Screciu, el a fost trimis in Finlanda. Acolo sunt cei mai buni specialişti pe problema pe care o are el, la zona musculară, are şi recidivă. Aş fi puţin mai sceptic decât în cazul lui Burcă. Şanse mici să se refacă. Problema e că nici nu prea a jucat în acest sezon", a spus Andrei Vochin la Orange Sport.

ADVERTISING

Screciu a disputat 4 meciuri în campania de calificare la EURO 2024 și a fost unul dintre favoriții lui Edi Iordănescu.

Răzvan Marin, Marius Marin și Adrian Șut sunt variantele pe care România le mai are pentru acest post.

De asemenea, Vochin a venit cu vești despre situația medicală a celorlalți jucători cu probleme.

El a precizat că sunt șanse bune ca Andrei Burcă să fie recuperat, în timp ce Denis Alibec și George Pușcaș nu au probleme grave.

"La Burcă tragem speranţe, staff-ul medical trage sperante. Recuperarea va fi făcută la Mogoşoaia. Se zvoneşte că ar putea fi recuperat până la momentul acela. Din ce am înţeles din prejma lotului, există optimism.

ADVERTISING

Problema asta cu Alibec o ştiam cumva despre el. Va veni la Mogoşoaia. Nu ştiu de când, dar se lucrează separat. Vor mai fi jucători care termină mai devreme. Ar trebui să se gândeasca tocmai la problema pe care Hagi a pus-o la început de sezon când nu a dat vacanţă jucătorilor, înainte de tururile preliminare. La Moruţan e ruptura de tendon. Este out definitiv. La Florinel Coman nu e grav, poate fi apt. Nici la George Puşcaş nu cred că vor fi probleme”, a declarat Vochin.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇