Pierdere grea pentru echipa națională: Favoritul lui Edi Iordănescu s-a accidentat și ratează EURO 2024

Pierdere grea pentru echipa națională: Favoritul lui Edi Iordănescu s-a accidentat și ratează EURO 2024
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipa națională a României a suferit o pierdere importantă în perspectiva EURO 2024.

Mijlocașul Vladimir Screciu de la Universitatea Craiova s-a accidentat și va rata mai mult ca sigur turneul final.

Patronul oltenilor, Mihai Rotaru, a anunțat că absența acestuia va fi între 4 și 6 săptămâni.

Acest lucru înseamnă că Screciu nu va mai juca în acest sezon și practic va rata și turneul final.

„Cu Screciu avem ceva probleme. E puțin mai complicat. Va sta între 4 și 6 săptămâni din momentul ăsta. Este o veste foarte, foarte proastă în primul rând pentru Vladi, apoi pentru Universitatea Craiova și nu în ultimul rând pentru echipa națională. A suferit o recidivă la accidentare”, a spus Mihai Rotaru la Orange Sport.

ADVERTISING

Screciu a disputat 4 meciuri în campania de calificare la EURO 2024 și a fost unul dintre favoriții lui Edi Iordănescu.

Răzvan Marin, Marius Marin și Adrian Șut sunt variantele pe care România le mai are pentru acest post.