Ovidiu Hațegan a suferit un infarct

Ovidiu Hațegan a suferit un infarct

Ovidiu Hațegan a suferit duminică un infarct și a fost operat de urgență la Timișoara.

Arbitrul arădean în vârstă de 41 de ani s-a simțit rău după un antrenament și s-a dus singur la spital.

"În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital. A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara, și în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent", a spus persoană apropiată arbitrului Ovidiu Hațegan pentru specialarad.ro.

ADVERTISING

Conform sursei citate, Ovidiu Hațegan este internat la Timișoara, iar starea sa este buna în acest moment.

Ovidiu Hațegan este cel mai bine cotat arbitru român, fiind o prezență constantă la meciurile importante din Europa.

6 meciuri din grupele Champions League a condus la centru Ovidiu Hațegan în acest sezon.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇