Organizatorii Roland Garros au anunțat câți spectatori vor asista la meciuri

Organizatorii Roland Garros au anunțat câți spectatori vor asista la meciuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Roland Garros va primi până la 5.388 de spectatori pe zi până pe 8 iunie, apoi până la 13.146 începând din 9 iunie după ce guvernul a autorizat creşterea capacităţii la 65%, a anunţat miercuri directorul general al Federaţiei franceze de tenis (FFT), Amelie Oudea-Castera, transmite AFP.

FFT nu a obţinut nicio derogare în ceea ce priveşte restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. Primele nouă sesiuni nocturne se vor desfăşura deci cu porţile închise şi doar cea din 9 iunie, ultima prevăzută, care va începe la ora locală 20:00 în loc de 21:00, va putea primi 5.000 de persoane, guvernul decalând restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii de la ora 23:00 începând de la acea dată.

ADVERTISING

Ediţia 2021 (30 mai-13 iunie) este prima care propune sesiuni nocturne.

În ceea ce priveşte afluenţa, stadionul Roland Garros care se întinde pe 12 hectare a fost împărţit în şase sectoare care vor primi public în aer liber (ERP-PA): terenul Philippe-Chatrier, terenul Suzanne-Lenglen, terenul Simonne-Mathieu, terenurile 2-5, 6-9 şi 10-14.

Va exista însă "o liberă circulaţie" între ERP-PA, a declarat preşedintele FFT, Gilles Moretton. El a adăugat că "vor exista controale" pentru ca limita de spectatori să nu fie niciodată depăşită.

ADVERTISING

În condiţiile măsurilor sanitare în vigoare, fiecare ERP-PA va putea primi spectatori la maximum 35% din capacitatea sa, cu un plafon de 1.000 de spectatori până pe 8 iunie inclusiv. Aceasta va permite prezenţa a 5.388 de spectatori în fiecare zi, repartizaţi pe cele 16 terenuri.

Cum restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii începe la ora 21:00, publicul va fi invitat să părăsească stadionul cel târziu la 20:30.

Din 9 iunie, limita a fost fixată la 65% din capacitatea maximă, cu un plafon de 5.000 de spectatori.

ADVERTISING

Pe 9 iunie vor putea fi deci până la 13.146 de spectatori graţie sesiunii nocturne, aceea fiind ziua cu publicul cel mai numeros. Ulterior, numărul terenurilor utilizate va scădea odată cu numărul meciurilor rămase de jucat, ceea ce va duce automat la scăderea numărului total de spectatori.

Spectatorii care vor dori să aibă acces pe stadion începând din 9 iunie vor avea nevoie de un paşaport sanitar.

De la acea dată, spectatorii vor trebui să prezinte "fie rezultatul unui test negativ PCR sau antigenic vechi de mai puţin de 48 de ore, fie un certificat de vaccinare, fie un certificat de remisie (...)", a detaliat doamna Oudea-Castera.

În vremuri normale, stadionul Roland Garros poate găzdui până la 38.436 de spectatori pe zi. Anul trecut, pandemia i-a obligat pe organizatori să nu accepte decât 1.000 de spectatori pe zi.

În total, FFT intenţionează să vândă 118.611 de bilete în acest an, faţă de aproximativ 500.000 în 2019 înaintea pandemiei. Oudea-Castera a recunoscut că organizatorii vor înregistra pierderi semnificative faţă de o ediţie normală.

Moretton a amintit că "Roland Garros este plămânul economiei tenisului francez". Turneul reprezintă circa 80% din bugetul FFT.

Jucătorii vor fi cazaţi în cele două hoteluri oficiale, la fel ca în 2020, "fără excepţie", a insistat directorul turneului, Guy Forget.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇