Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, fostă număr doi mondial, a anunțat, luni, că este însărcinată cu primul ei copil și va lua o pauză prelungită din tenisul profesionist, transmite Reuters.
”Am luat o pauză pentru a mă reseta și mă odihni … Se pare că am plănuit cea mai drăguță revenire”, a spus tripla finalistă de Mare Șlem, cunoscută drept ”Ministrul Fericirii”, într-o postare pe Instagram.
Jabeur (31 ani), aflată în prezent pe locul 79 în clasamentul mondial, a precizat că își va întrerupe temporar cariera pentru a se concentra asupra noii vieți de familie, așteptând să nască un băiețel în luna aprilie.
Jabeur, care a câștigat cinci titluri WTA la simplu în carieră, a vorbit deschis despre problemele legate de depresie din cauza programului obositor din circuitul profesionist, iar anunțul său vine pe fondul preocupărilor despre un calendar extenuant în tenisul mondial.
Tunisianca a jucat ultimul său meci la sfârșitul lunii iunie, la Wimbledon (abandon în primul tur).
