FCSB a primit o ofertă de ultim moment pentru Ianis Stoica (21 de ani).
Împrumutat la U Cluj, unde a avut evoluții bune în prima parte a sezonului, Ianis Stoica poate face pasul în străinătate.
Potrivit Fanatik, FCSB a primit o ofertă de la Hapoel Beer Sheva pentru Stoica, pe care israelinii vor să-l împrumute. Totuși, FCSB nu pare dispusă să se despartă de Stoica sub formă de împrumut în străinătate și vor să-l cedeze definitiv.
Ca atare, conducerea i-a stabilit prețul, mai scrie sursa citată, care anunță că FCSB solicită "4-5 sute de mii de euro" pentru transferul lui Ianis Stoica în Israel.
Ianis Stoica a marcat de nouă ori și a livrat patru pase decisive în 23 de meciuri jucate în toate competițiile sezonului la U Cluj.
El este cotat la 1 milion de euro de către Transfermarkt.