Legia Varșovia este dispusă să se despartă de Otto Hindrich (24 de ani), portarul român care impresionează în Polonia.
Presa poloneză a aflat oferta pe care Legia Varșovia este dispusă să o accepte în schimbul portarului.
Cu evoluții excelente în acest sezon la Legia, Otto Hindrich a atras atenția unor cluburi din campionate mai importante ale Europei, iar în vara viitoare ar putea face pasul mai departe din Polonia.
Potrivit jurnalistului Piotr Kozminski, Legia Varșovia ia în considerare despărțirea de Otto Hindrich în vară, la finalul actualului sezon, în schimbul sumei de 5 milioane de euro.
Transferat de la CFR Cluj la începutul lui 2026, în schimbul a 600.000 de euro, Otto Hindrich a făcut un progres remarcabil în Polonia, iar evoluțiile sale l-au adus și la echipa națională a României în mandatul lui Gică Hagi.
Hindrich a apărat în 12 meciuri din acest sezon la Legia Varșovia, iar în trei dintre ele nu a primit gol.
El este cotat la 3,5 milioane de euro de Transfermarkt.
Otto Hindrich, urmărit de Monza
Italienii anunță că Monza este cu ochii pe Otto Hindrich, fostul portar de la CFR Cluj, titular incontestabil la Legia Varșovia de la începutul lui 2026.
"Monza, cu ochii pe un portar român. Monza îl urmărește pe Otto Hindrich, portarul Legiei Varșovia", scrie presa din Italia.
La Monza, Otto Hindrich ar urma să-i ia locul în poartă lui Noel Tronqvist (24 de ani), care este doar împrumut de la Como.
