Ofertă de 300 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo

Ofertă de 300 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo, care îşi doreşte să plece de la Manchester United, la doar un an de la sosirea sa pe Old Trafford, a primit o superofertă din partea unui club din Arabia Saudită, dispus să plătească 300 milioane de euro a-şi asigura serviciile starului portughez, informează mass-media iberică.

Potrivit cotidianului AS, care citează două posturi de televiziune din Portugalia, Ronaldo ar urma să semneze un contract pe doi ani, în valoare totală de 250 de milioane de euro, în timp ce intermediarii acestei operaţiuni vor primi 20 de milioane euro.

ADVERTISING

În afara acestei sume, clubul arab oferă alte 30 de milioane de euro echipei Manchester United pentru a-i acorda transferul atacantului în vârstă de 37 de ani, legat prin contract de englezi până în vara viitoare.

Mutarea are însă şanse minime de a se realiza, în condiţiile în care Cristiano Ronaldo îşi doreşte să joace cel puţin încă un sezon într-o ligă importantă din Europa, la o echipă calificată în Liga Campionilor, înainte de a accepta să părăsească Bătrânul Continent, adaugă sursa citată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇