Rusia pierde și Marele Premiu de Formula 1 în aceeași zi în care i-a fost luată finala Ligii Campionilor.
„Formula 1 ajunge în ţări din întreaga lume cu o viziune pozitivă de a-i uni pe oameni, de a uni naţiunile.
Urmărim evenimentele din Ucraina cu tristeţe şi şoc şi cu speranţa într-o soluţionare paşnică a situaţiei actuale.
Joi seară, Formula 1, FIA şi echipele au discutat desore poziţia sportului nostru şi concluzia este aceea că este imposibil să aibă loc Marele Premiu al Rusiei în actualele circumstanţe", se arată într-un comunicat al Federației Internaționale de Automobilism (FIA).
Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei ar fi trebuit să aibă loc în luna septembrie.
Tot astăzi, Federaţia Internaţională de Schi a anunțat anularea tuturor competiţiilor organizate în Rusia până la finalul sezonului.