O fostă mare tenismenă, despre viitorul Simonei Halep: Anticipez un singur lucru la ea

O fostă mare tenismenă, despre viitorul Simonei Halep: Anticipez un singur lucru la ea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fosta mare jucătoare Mary Carillo a afirmat că nu are semne de întrebare în privința felului în care Simona Halep va reveni în circuit după această perioadă de pauză.

Dimpotrivă, Carillo este convinsă că Simona se va întoarce chiar și mai bună pe teren.

"Simona Halep este atât de pregătită, atât de rapidă și are atât de multă dorință! Iubește să fie româncă. Și e foarte emoțională. Îmi amintește de Ilie Năstase. Vrea să joace și câștige pentru țara ei! Îmi place când este agresivă, când intră în minge, când își folosește toate calitățile. Viteza și mintea sa ageră!

ADVERTISING

Atunci joacă cel mai bine. Atunci când apasă trăgaciul și merge după loviturile ei ele senzaționale. Anticipez un singur lucru la ea: că va deveni din ce în ce mai precisă! Este ceva special cu siguranță la Simona Halep!", a spus Mary Carillo pentru Tennis Channel.

Simona Halep se pregătește să revină în circuit începând cu 3 august, când își propune să ia startul în turneul de la Palermo.

Ultimul turneu oficial la care Simona a participat a fost cel de la Dubai, pe care l-a câștigat în luna februarie, după o finală cu Elena Rybakina.

ADVERTISING

Ulterior, Simona s-a accidentat, iar apoi toate turneele au fost suspendate sau anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

Între timp, clasamentul WTA a fost înghețat, iar Simona Halep a rămas pe locul doi.

Citește și:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!