Novak Djokovici devine de luni ''Nr.1 istoric'' în clasamentul ATP

Novak Djokovici devine de luni ''Nr.1 istoric'' în clasamentul ATP
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătorul sârb Novak Djokovici va deveni începând de luni, la vârsta de 33 de ani, „Nr.1 istoric” în tenisul masculin profesionist, ocupând vârful ierarhiei mondiale pentru a 311-a săptămână, cu una mai mult decât elveţianul Roger Federer.

Din punct de vedere statistic, Djokovici a făcut un pas mare în cursa care îl opune lui Federer şi Rafael Nadal pentru titlul de cel mai bun jucător din toate timpurile (GOAT). Elveţianul, care va împlini 40 de ani în luna august, a ieşit de pe podium şi are puţine şanse să redevină lider mondial, în timp ce Nadal, în vârstă de 34 de ani, a fost până acum Nr.1 „doar” 209 săptămâni.

ADVERTISING

"Acum, când am devenit Nr.1 istoric, sunt mulţumit. Mă voi putea concentra în principal pe trofeele de Mare Şlem. Când vizezi locul de Nr.1, eşti obligat să joci, să joci bine, tot sezonul", a declarat Djokovici pe 21 februarie, după victoria la Openul Australiei, care i-a asigurat rămânerea în fruntea clasamentului ATP timpul necesar pentru a stabili un nou record.

După debuturile sale în rândul jucătorilor profesionişti în 2003, la 16 ani, ascensiunea sa a fost fulminantă: Top 100 pe 4 iulie 2005 (94), Top 50 pe 12 iunie 2006 (40), Top 20 pe 9 octombrie 2006 (16), Top 10 pe 19 martie 2007 (10), primul podium pe 9 iulie 2007 (3) şi Nr.1 la 24 ani pe 4 iulie 2011, la o zi după primul său titlu la Wimbledon (victorie cu Nadal în finală).

Novak Djokovic Year-End No.1 Trophy Presentation & Speech! | Nitto ATP Finals 2020

În deceniul următor, tenismanul sârb nu a mai părăsit Top 3, cu excepţia unei accidentări care l-a ţinut departe de competiţie timp de şase luni în 2017. Retrogradat pe locul 22, el a redevenit Nr.1 în noiembrie 2018. După ce a cedat tronul lui Nadal în noiembrie 2019, el s-a instalat din nou confortabil pe 3 februarie 2020.

ADVERTISING

Totodată, Djokovici a terminat de şase ori anul ca cel mai bun jucător în activitate (2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020), egalând recordul lui Pete Sampras.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Ghinion pentru tenismenele din România la tragerea la sorți a tabloului principal de la Dubai

Cu cine va disputa Roger Federer primul său joc în circuitul ATP după 13 luni de absență

Elveţienii au votat pentru interzicerea acoperirii feței în public: ”Nu vrem să existe un islam radical în ţara noastră”

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!