Sezonul 2022 din Campionatul Național de Super Rally se anunță unul extrem de disputat după câteva modificări care au fost făcute în pauza competițională. Numărul de concurenți a fost redus, fiind pus accent în special pe mașinile puternice, astfel că începând cu prima etapă, care va avea loc în acest weekend în Mangalia, la start vor fi prezente mai multe monoposturi, dar și mașini cu tracțiune integrală.
Trofeul Mangalia va avea un total de 24 de concurenți în lupta pentru prima poziție, dintre care 7 vor concura la Clasa 1, dedicată monoposturilor. Campionul en-titre, francezul Jerome France, vine la malul mării cu Nova Proto NP03, în timp ce monopostul Formula Renault care i-a adus titlul va fi pilotat la această etapă de belgianul Didier Balcaen.
Inclusiv fostul mare campion mondial la box, Mihai Leu, a renunțat la Ferrari pentru a pilota un monopost din dorința de a putea lupta la titlu. Astfel, în acest sezon, Leu, care anul trecut a fost pe 2 la general, va pilota un model Radical SR8.
Dani Oțil vine la Mangalia cu un KTM X-Bow, iar Leo Borlovan va pilota un Funyo SP05 Evo. Alte două modele spectaculoase pe lista de start sunt Porsche 911 și Audi R8, dar și Speed Car-ul GT al lui Aurelian Andronache.
Campion național în 2019, dar și autor al celui mai bun timp pe traseul de la Mangalia, Costel Cășuneanu, va pilota același model Skoda Fabia R5, care s-a dovedit extrem de competitiv în connfruntarea cu monoposturile.
Vineri, începând cu ora 18:00, mașinile de concurs vor fi aliniate pentru startul festiv pe faleză, în zona parcului service, iar de la ora 18:30 va începe o sesiune de autografe cu piloții din campionat. Sâmbătă va începe ziua cu două manșe de recunoașteri de la ora 10:00, manșele de antrenament având startul programat la ora 10:30. Manșele de concurs sunt programate la ora 14:00, premierea câștigătorilor având loc la ora 16:00 în parcul service din zona Hotelului Laguna.