Notele primite de Dennis Man și Valentin Mihăilă după meciul mare făcut în tricoul Parmei

Notele primite de Dennis Man și Valentin Mihăilă după meciul mare făcut în tricoul Parmei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dennis Man și Valentin Mihăilă au impresionat într-un nou meci din Serie B.

Dennis Man a pasat la golul decisiv marcat de Valentin Mihăilă în meciul cu Cremonese, încheiat 1-1.

Fotbaliștii români au primit nota 7 din partea jurnaliștilor de la Parma Live, care au avut un comentariu la superlativ.
”Din nou, așa cum s-a întâmplat des în acest sezon, Man a rezolvat meciul cu sclipirile sale. A început să dribleze, trece de doi adversari și pasează pentru Mihăilă, apoi merge să sărbătorească alături de compatriotul său în fața Peluzei”, au scris jurnaliștii italieni despre Man.

ADVERTISING

”Jocul său a început cu un gol anulat după ce a rămas față în față cu portarul advers. Nu a fost descurajat, a alergat mult și s-a sacrificat pentru echipă. În final, efortul său a fost răsplătit, mai întâi cu execuția care a dus la restabilirea egalității și, câteva minute mai târziu, a fost din nou decisiv contribuind la eliminarea unui adversar”, au comentat italienii despre Mihăilă.

Dennis Man are 11 goluri și 6 pase decisive în acest sezon, în timp ce Mihăilă a ajuns la 6 goluri și 2 pase decisive.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇