Notele primite de Darius Olaru și Marius Corbu după meciurile jucate în Europa League

Notele primite de Darius Olaru și Marius Corbu după meciurile jucate în Europa League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Darius Olaru (28 de ani) și Marius Corbu (24 de ani), doi dintre fotbaliștii pasibili de selecționare pentru naționala României, au jucat, joi, în Europa League.

Ambii au fost titulari. Olaru a contribuit la victoria obținută de Royale Union Saint-Gilloise, scor 3-0, cu Viktoria Plzen în deplasare.

De partea cealaltă, Marius Corbu a fost integralist pentru ungurii de la Ferencvaros în succesul din deplasare cu Celtic, scor 1-3.

Ce notă a primit Darius Olaru

Pentru evoluția din meciul cu Viktoria Plzen, în care a fost titular și a rezistat pe teren până în minutul 82, Darius Olaru a fost notat de Sofascore cu 6,7. El a tras un șut pe poartă și a ratat o ocazie mare de gol.

ADVERTISING

Fostul căpitan de la FCSB a înregistrat un procentaj de 84% pase precise (43/51), dintre care 26 în jumătate adversă și 17 în propria jumătate. Olaru a atins mingea de 66 de ori, încercat patru dribliguri și le-a ratat pe toate, și a pierdut posesia de 14 ori.

În defensivă, Darius Olaru a avut trei contribuții, a reușit două tacklinguri și a recuperat mingea de cinci ori pentru echipa sa.

Nota primită de Marius Corbu

Spre deosebire de Olaru, Marius Corbu a fost integralist. Mijlocașul a jucat toate minutele în victoria obținută de Ferencvaros și a primit nota 6,5, conform Sofascore. El a înregistrat un procentaj de 83% pase precise (29/35), dintre care 19 în jumătatea adversă și 10 în cea proprie. De asemenea, Corbu a trimis și două mingi lungi, ambele corecte.

ADVERTISING

Românul a atins mingea de 48 de ori și a pierdut posesia de nouă ori.

Din punct de vedere defensiv, Marius Corbu a avut cinci contribuții, a reușit două tacklinguri din două încercări și șase recuperări. El a câștigat trei din cinci dueluri la sol și nu a fost depășit prin dribling în meciul cu Celtic.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google