Andrei Rațiu (28 de ani) a fost integralist pentru Rayo Vallecano la primul meci al sezonului din La Liga.
Rațiu a avut, însă, o prestație care i-a atras o notă mică din partea statisticienilor de la Sofascore.
Fundașul dreapta a primit 5.9 după ce Rayo Vallecano a pierdut contra echipei FC Sevilla, scor 1-2, în prima etapă a noului sezon din campionatul Spaniei. Rațiu a avut patru contribuții defensive și o interceptare a balonului, însă n-a făcut niciun tackling.
De asemenea, Andrei Rațiu n-a blocat niciun șut. A reușit, în schimb, șapte recuperări de balon și a câștigat patru din șase dueluri la sol. A pierdut două dueluri aeriene, însă n-a fost niciodată depășit prin dribling.
Andrei Rațiu a comis o eroare care a dus la o ocazie de gol a celor de la FC Sevilla, pe "Ramon Sanchez-Pizjuan".
Adrian Ilie știe de ce Andrei Rațiu nu se va transfera la o echipă de top
"Cobra" Adrian Ilie i-a evidențiat marea problemă lui Rațiu.
Este vorba despre carențele defensive, Rațiu fiind un fundaș cu o viteză foarte bună și cu mare implicare în faza ofensivă.
"Rațiu este foarte bun ca jucător, doar că are carențe defensive foarte mari și cred că din cauza asta nu ajunge la o echipă mai mare.
Villareal putea să-l cumpere de la Rayo cu o clauză de răscumpărare mică. Am mai vorbit și cu alte cluburi și cu managerii de pe la Getafe și mulți mi-au zis 'da, este foarte bun jucător, ne place ofensiv, ajunge acolo, dar pe defensiv are carențe", a declarat Adrian Ilie, conform Digi Sport.
