Italianul Alex Zanardi, fost pilot de Formula 1 şi câştigătorul a patru medalii paralimpice de aur, a fost operat pentru a patra oară în Italia, unde a fost spitalizat pe 19 iunie, în urma unui accident suferit în timpul unei competiţii, informează EFE.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuat sâmbătă, în spitalul milanez San Raffaele, unde Zanardi a fost mutat cu o zi înainte de la clinica Santa Maria alle Scotte din Siena (Toscana), în care s-a aflat începând din 19 iunie.
Spitalul din Milano a explicat într-un comunicat dat publicităţii luni că sportivul "a fost supus unei delicate proceduri neurochirurgicale" pentru a trata "unele complicaţii tardive cauzate de o leziune primară la cap".
Testele clinice şi radiologice la care a fost supus Zanardi au confirmat succesul operaţiei, deşi fostul pilot se află în continuare internat în Unitatea de Terapie Intensivă Neurochirurgicală, iar condiţia sa este "stabilă".
Zanardi, născut la Bologna în 1966, participa la cursa "Obiettivo Tricolor", pe 19 iunie, când a pierdut controlul bicicletei sale modificate şi s-a lovit cu capul de un camion care circula pe contrasens, pe o şosea din apropiere de Pienza, la sud-est de Siena. El a fost transportat cu un elicopter la spitalul Le Scotte din Siena, unul dintre cele mai prestigioase centre de sănătate din Italia, unde a fost supus unei operaţii delicate de trei ore la cap.
În vârsta de 53 ani, Alex Zanardi a fost dublu campion în Champ Car (actualul IndyCar), în 1997 şi 1998. El a luat startul în 41 de Mari Premii de Formula 1, în marea majoritate sub culorile echipei Lotus, între 1991 şi 1999.
Fostul pilot a devenit una dintre marile figuri ale handisportului, după ce i-au fost amputate ambele picioare, în 2001, în urma unui teribil accident produs în timpul unei curse pe circuitul german Lausitzring.