Nick Kyrgios îl învinge pe Tsitsipas în cel mai încins duel de până acum de la Wimbledon. Tabloul complet al optimilor la masculin

Nick Kyrgios îl învinge pe Tsitsipas în cel mai încins duel de până acum de la Wimbledon. Tabloul complet al optimilor la masculin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se cunosc și optimile de finală de pe tabloul masculin la Wimbledon, după ce în ultimele două partide s-au impus Rafa Nadal și Nick Kyrgios, ultimul după un meci de poveste.

Nadal, dublu campion aici, în 2008 și 2010, a făcut cel mai bun meci de la actuala ediție de Wimbledon, trecând de Lorenzo Sonego în trei seturi, scor 6-1, 6-2, 6-4. Ultimul set a fost întrerupt la 4-2, pentru a se trage acoperișul și a se aprinde nocturna, din cauza lăsării întunericului, lucru care l-a nemulțumit pe Nadal. De altfel, la final de partidă, la clasica strângere de mână, cei doi au avut un schimb mai tăios de replici, fiind întrerupți până la urmă de arbitrul de scaun.

ADVERTISING

De cealaltă parte, Kyrgios și Tsitsipas (locul 5 mondial ATP) au oferit cel mai încins meci de până acum de la Wimbledon. Australianul s-a impus cu 6-7(2), 6-4, 6-3, 7-6(7), după un joc în care a predominat mult scandalul. Tsitsipas a reclamat un arbitru de linie după o decizie greșită cerând schimbarea acestuia în setul 1, apoi Kyrgios a mers către arbitrul de scaun în setul 2 pentru a cere descalificarea lui Stefanos, care a aruncat o minge în tribune și a atins un suporter.

Tsitsipas a lovit intenționat tabela de marcaj cu mingea mai apoi și a fost penalizat cu un punct, iar finalul a fost unul pe muchie de cuțit, cu un Kyrgios magistral în ultimul tiebreak, câștigat cu 9-7, dramatic.

Iată cum arată tabloul complet al optimilor de finală:

ADVERTISING

Djokovici - Van Rijthoven
Sinner - Alcaraz
Goffin - Tiafoe
Norrie - Paul
Garin - De Minaur
Nakashima - Kyrgios
Kubler - Fritz
Van de Zandschulp - Nadal

Rafael Nadal vs Lorenzo Sonego | Match Highlights | Wimbledon 2022

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!