Neymar și-a decis viitorul

Neymar și-a decis viitorul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Internaționalul brazilian Neymar Junior, fostul atacant al echipelor de fotbal FC Barcelona și Paris Saint-Germain, și-a prelungit contractul cu Santos FC, clubul său formator, până în decembrie 2025, cu speranța că își va recupera forma fizică și sportivă, cu un an înaintea Cupei Mondiale 2026, informează agenția Xinhua.

‘Am luat o decizie și mi-am ascultat inima’, a precizat Neymar într-un comunicat postat pe site-ul clubului paulista.

Starul brazilian, în vârstă de 33 de ani a revenit la Santos FC în iarnă, după despărțirea de formația saudită Al-Hilal, semnând inițial un acord pe șase luni cu echipa braziliană.

'Santos nu este doar echipa mea, ea este casa mea, rădăcinile mele, istoria mea și viața mea. Aici am fost un băiat care a devenit bărbat și sunt cu adevărat iubit. Aici pot fi eu însumi, cu adevărat fericit. Și aici vreau să-mi îndeplinesc visurile care îmi lipsesc din carieră. Și nimic nu mă va opri. Am plecat, m-am întors și rămân. Acolo unde a început totul și unde nu se va termina niciodată', a adăugat atacantul.

Neymar și-a făcut debutul la Santos FC în 2009 și a disputat în total 243 de meciuri pentru această grupare, reușind 141 de goluri și 69 de pase decisive. În acest an, din cauza accidentărilor, el a putut evolua în doar 12 meciuri în tricoul lui Santos, octuplă campioană a Braziliei.

'Este o zi istorică și remarcabilă pentru fotbalul brazilian, un cadou pentru fanii lui Santos FC', a declarat președintele lui Santos FC, Marcelo Teixeira.

'Idolul nostru, băiatul nostru, prințul cu tricoul numărul 10 rămâne. Este un moment foarte important în acest proces de reconstrucție și aveam nevoie de Neymar, atât pe teren, cât și în afara lui', a adăugat Teixeira.

Neymar a marcat 79 de goluri în 128 de selecții la naționala Braziliei, dar nu a mai evoluat pentru cvintupla campioană mondială după o ruptură de ligamente suferită în cursul unui meci împotriva Uruguayului, în octombrie 2023.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇