Selecționerul reprezentativei Under 21 a României, Adrian Mutu, a decis să organizeze, în perioada 3-5 august 2020, un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, unde e programat și un meci amical cu Farul Constanța.
Reunirea va avea loc la Mogoșoaia, luni, 3 august, unde cei 23 de jucători vor rămâne sub comanda lui Adrian Mutu pentru 3 zile, până pe 5 august, când e programată partida de pregătire cu Farul Constanța, anunță site-ul oficial al FRF.
Lotul convocat pentru această acțiune:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Marius Popa (FC Rapid 1923);
Fundași: Radu Boboc, Virgil Ghiță (ambii Viitorul), Denis Haruț, Andrei Chindriș (ambii FC Botoșani), Alexandru Pașcanu (FC Voluntari), Constantin Dima (Astra), Mihai Velisar (Gaz Metan), Raul Opruț (Hermannstadt);
Mijlocași: Marius Marin (Pisa, Italia), Vlad Dragomir (Perugia, Italia), Olimpiu Moruțan, Darius Olaru (ambii FCSB), Andrei Ciobanu, Carlo Casap (ambii Viitorul), Alexandru Mățan (FC Voluntari), George Cîmpanu (FC Botoșani);
Atacanți: Dennis Man, Florinel Coman, Adrian Petre (toți FCSB), George Ganea (FC Viitorul).
Adrian Mutu a fost numit în funcția de selecționer al reprezentativei de tineret a României la începutul acestui an, dar n-a apucat încă să debuteze din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus.